Nu îmi pasă ce fac ceilalţi, dar mă interesează de ce

Evit să dau sfaturi. Nu vreau să devin vinovată pentru ce ar putea face alţii. La fel evit să cer sfaturi. E drept că s-a întâmplat să îmi spun părerea şi să le-o şi cer unora. Dar de când mă ştiu, nu am suport gândul că cineva ar putea decide în locul meu. Mereu îmi zic că devin handicapată dacă cineva hotărăşte pentru mine, dacă apare acel el sau sau acea ea care să-mi influenţeze deciziile, gândurile şi toate simţurile.

Mă iubesc. Şi asta mă face mult mai fericită decât oamenii care nu ţin ei înşişi la ei. Nu pot fi împotriva narcismului şi egocentrismului, că asta înseamnă să mă neg pe mine. Nu pot să nu mă apreciez, să nu mă cred un mic buric al Pământului, chiar dacă sunt VIP doar între pereţii mei şi să nu zic că nu am atâta imaginaţie încât să-mi închipui lumea fără mine. Numai când zic "LUMEA", mă apucă un fel de vibraţie şi simt cum circulă prin mine un amor propriu scăpat acum din lanţuri şi pus să devoreze orice fărâmă care mi-ar contrazice toată iubirea asta internă. Iar asta mă face să-i privesc pe unii un pic mai mici decât mine şi pe alţii să nu-i privesc deloc. Şi nu mă refer doar la fizicul meu imperfect, care e sursă de avantaje, care m-a scos din situaţii, care m-a scăpat de bătaie. Care îmi dă un tupeu încordat dacă e să-i jignesc pe alţii, iar ei nu m-ar lovi. Şi nu pentru că n-ar îndrăzni, ci pentru că  îi apucă mila, că îşi dau seama că nu au cine să se bată. Că, în fond, nu-ţi poţi exersa pumnul în obrazul unui om pe care ai avea ocazia să-l porţi ca poşeta la subraţ.

Când am cerut păreri, am făcut asta din surplus de vanitate, de a îmi arăta iarăşi şi de a le arăta că tot ce cred eu e cel mai important, că egalează cu oxigenul, că dacă e să-mi pună cineva ştreangul de gât, eu o să fiu aia.

Nu bag în seamă niciun sfat care vine fără să îl cer, care e mai gratuit decât Adevărul de seară de la metrou, pentru că orgoliul meu cântăreşte mai mult decât mine şi pentru că, în acelaşi timp, e vorba de orgoliul celui de la care vine de a-i convinge pe alţii să facă ca el şi care a mai avut de bifat un moment de manipulare şi glorie personală.
Chiar nu îţi dai seama că schimbi destine aiurea, că -atunci când îi zici "Să nu faci ca mine, că eu am păţit-o şi ştiu cum e"- tu nu-l mai laşi să experimenteze, să îşi dea seama dacă într-adevăr îi face rău sau îl ajută, că îi pui lacăte când trebuie să rişte şi că, de fapt, nu riscă să afle ceva nou sau care îi poate fi de folos, că în fond trebuie să ne dăm singuri cu capul de pragul de sus sau chiar de jos ca să putem trecem peste el ?!

Ştiu că m-ai contrazice, că ai fi primul care mi-ar da pumnul ăla în plex. Doar că mie îmi place să risc şi o să încep iar să jignesc, să zic că într-adevăr cel care are nevoie de sfaturi e proaspăt ca o balegă. Dar să îţi aduci aminte de asta: nu îmi pasă ce fac ceilalţi, dar mă interesează de ce.

Ascultă asta